Câte cuvinte are tăcerea
Ele ar vrea să iasă în lume
Câţi dintre noi avea-vom puterea
De-a asculta ce liniştea spune?
Nu prea ştiu de mai au azi valoare
Atât de multe clipe trecute
Dar eu ştiu că atunci când ne doare
Mai vorbim în cuvinte tăcute
Câte cuvinte are privirea
Şi ochii ... ochii sânt plini de rostiri
Acolo mai stă şi dăinuirea
Şi ne vorbeşte-ntre două clipiri
Nu prea ştiu de mai au azi valoare
Clipele ce demult sânt sfârșite
Dar eu ştiu că atunci când ne doare
Mai vorbim în cuvinte privite
Câte cuvinte sânt printre rânduri
Stau şi aşteaptă acolo cuminţi
Şi când vor fi citite de gânduri
Ieşi-vor in lume noi rugăminţi
Nu prea ştiu de mai au azi valoare
Atât de multe clipe uitate
Dar eu ştiu că atunci când ne doare
Mai vorbim în cuvinte rugate
Mâinile au atâta vorbire
Ţesută din semne si mângâieri
Mâini, ce pot să ofere iubire
Şi pot să şteargă durerea de ieri
Nu prea ştiu ce mai are valoare
Azi, în lumea această grăbită
Dar știu că sufletul, când îl doare,
Cântă o simfonie şoptită
Şi câte cuvinte în suflet sânt
Ce ar fi bine să izvorască
E partea ce-o avem de nepământ
Şi este timpul să ne vorbească.
Dacă cuvintele
Ar avea culoare
În care
Dintre ele mi-ai vorbi?
În care culoare
Mi-ai zâmbi ,
Care ar fi
Preferata ta,
În care culoare
M-ai săruta?
Când sufletul ţi-ar fi
Supărat
Cum mi-ai vorbi
În alb-negru
Sau colorat?
Ce nuanţă
Ai folosi
In noaptea în care
Mi te-ai dărui
Şi cât de firesc
Am colora:
Te iubesc?
În ce culoare
Am vopsi dimineata
Şi în ce culoare
Ne-am renova
Viata?
Şi între noi
Cât va trece oare
Până se va şterge
Orice urmă
De culoare?
Să fii pe un drum nou
O fi destin
Dar sigur
E şi curaj!
Să nu vezi calea
E o normalitate.
Ea încă nu există,
Ea se formează
Doar pe măsură ce calci
Ascultă-ţi inima şi pășește
În întuneric.
La un moment dat
Te vei întâlni
Cu bucuria.
Împreună veţi găsi
Întrerupătorul
Luminii din tine,
Luminii
Sufletului tău.
Împreună
O veţi aprinde.
Vei privi în urmă
Şi vei vedea luminat
Tot drumul parcurs,
Te vei minuna
De frumuseţea lui,
Vei vedea de unde
Curajul
A început
Să călătorească
Cu tine
Vei vedea de unde
Ai început
Să călătoreşti
Împreună cu bucuria
Vei privi înainte
Şi vei vedea
Mai clar,
Vei vedea pe unde
Să pășești
Pentru ca acum ştii,
Ştii ca bucuria
Şi curajul
Sânt cu tine.
Vei vedea mai clar
Pentru că acum
Luminezi,
Luminezi în jurul tău,
Luminezi si pentru alţii.
Cum devine întunericul
lumină?
Prin iubire.
Lumina nu se luptă
cu întunericul,
lumina nu se teme
de întuneric
Nu fuge de el,
nu îl evită
Lumina nu consideră întunericul
duşman
Ea îl iubeşte,
îl înţelege
apoi îl îmbrăţişează
și-l face una cu ea.
Nu stim
fiecare lumină
cât întuneric are,
dar el e acolo,
înconjurat de
dragostea luminii
până a devenit
parte din ea.
Desi aş fi vrut
Să fiu lângă tine
De câte ori ai avut nevoie
Nu am ştiut întotdeauna
Să o fac.
Iartă-mă te rog!
Mi-ai zâmbit
Şi ai fi vrut
Sa-ți zâmbesc şi eu,
Sau aveai nevoie
... aveai nevoie
De o îmbrăţişare
Şi nu ţi le-am dat
Întotdeauna la timp.
Iartă-mă te rog
Poate ai fi vrut
Să împărtășești cu mine
Din tainele sufletului tău,
Ai fi vrut să te deschizi,
Să fi tu însuti,
Ai fi vrut să te ascult
Să am putere să te-ascult,
Fără să te judec
Fără să te critic
Şi n-am făcut-o.
Iartă-mă te rog!
Şi de câte ori
Nu ai simţit dorința
Să fi iubită, să fi iubit,
Să fi acceptată,
Să fi acceptat
Aşa eşti,
Aşa cum eşti tu în acest moment
Şi destul de des,
Prea des,
Nu am făcut-o.
Iartă-mă te rog
Ai avut nevoie de tărie
Când te-ai simţit slab
Ai avut nevoie de curaj
Când nu ţi l-ai găsit
Ai avut nevoie de încredere
Când nu ştiai
Pe unde este
Ai avut nevoie de sens
Când l-ai pierdut
Ai avut nevoie de linişte
Când era tulburare
Ai avut nevoie
Să ţi se şteargă lacrimile
Când nu ţi le-ai putut opri
Ai avut nevoie
De înţelepciune
Când aveai îndoieli
Ai avut nevoie ...
Ai avut nevoie de mine ...
Şi eu am lipsit.
De-atâtea ori.
Iartă-mă te rog.
Dar acum sânt aici!
Sânt aici să învăţ,
Să fiu lângă tine,
Să ascult şi să înţeleg,
Sânt gata să şterg lacrimi
Sânt gata să aduc bucurie
Sânt gata să aduc linişte,
Sânt gata de-a ierta
Sânt gata de-a mă ierta.
... iert
... şi mă iert.
Te-am zâmbit
de cum te-am văzut,
m-ai zâmbit
şi tu.
Apoi ne-am zâmbit
împreună,
zâmbetul nostru
... zâmbea la fel
Apoi am zis
că ar fi cazul
să ne up-datăm zâmbetul.
Eu am considerat
că o anumită culoare
s-ar potrivi
tu, că o alta.
Tu ai considerat
că ar fi bine
să zâmbim
într-un anume fel
eu, că în alt fel
Apoi am considerat
că ar fi bine
ca zâmbetul nostru
să zâmbească și
în alte limbi.
Aşa ne-am făcut
zâmbete diferite
care vorbeau limbi diferite.
Fiecare în limba lui.
Şi pentru că
zâmbetele noastre
nu s-au mai înţeles
ne-am făcut fiecare
lumea lui.
Zâmbetul meu
stă acum singur
... singur şi trist
în colţul gurii.
Mai discută
din când în când
cu o lacrimă.
Dar se uită
mereu în jur.
Caută mereu
... zâmbetul tău.
Pe ţărmuri de noapte vin valuri de lună
Şi stele ce lucesc efemer
Biciuiri de vănt nori-i adună
Într-un amestec de pământ şi de cer
Vuiete multe vin dinspre veacuri
Urme de paşi ce n-au inţeles
Plutesc în deriva căutătorii de leacuri
Şi mersul-napoi poate fi un progres
Dansează-împreuna cuvinte si fapte
Tot mai aproape de mal
Înconjurate de gânduri şi şoapte
Ce fac irealul , real
Şi noaptea aceasta-şi ghiceşte in palmă
Apelând la un vechi vrăjitor
Ce-i spune sa-şi păstreze neliniştea calmă
Şi că ziua e al ei viitor
Dar cum sa înteleagă, chiar şi o noapte
Ca in curând nu va mai fi
Că pentru ea înseamnă moarte
Orice-început de zi
Ce pentru alţii inseamnă viaţă
Pe ea doar o doboară
Topită-n orice dimineaţă
Lumina zilei o omoară
Dar poate a venit timpul a şti
Văzduhurile necuprinse
Că poate ziua nu e zi
Ci doar o noapte...cu luminile aprinse.
Nu spune nimic.
Ia-mă in braţe
Uită de tot
Contopește-te cu mine
Iubește-mă
Şi atunci
Gândurile tale
Vor fi
Gândurile mele
Zâmbetul tau
Va fi
Zambetul meu
Nevoile tale
Vor fi
Nevoile mele
Tu, vei fi eu
Şi eu, voi fi tu.
Tot alergând după lumeşti himere
Ajuns-am orbi deşi avem vedere
Simţim prea rar motiv de bucurie
Nu mai vedem in jur natura vie
Vorbim, filozofăm şi ţinem teorii
Dar am uitat să fim ... din când in când copii
Lăsăm nemulţumirea-n noi sa fiarbă
Nu mai privim cum creşte-un fir de iarbă
Cum e să-l simţi sub talpa goală
Cum e să-ţi legeni visele în poală
Când? ... Când le-am pierdut pe astea toate
Şi l-am îmbrăţişat pe "nu se poate"?
Când am ajuns cuprinşi de îndoieli
Pierzându-ne-n mărunte răfuieli?
De când o ploaie ne aduce frică?
De când încrederea în noi tot pică?
Şi scormonim atâtea false vini
Că am ajuns şi noi de noi străini
Şi-n goana după-o viaţă ideală
Începem a zidi o lume virtuală
Unde s-a pierdut simpla întâlnire
Dintre două mâini, un zâmbet şi-o privire?
Cum putem a regăsi oare
Fiorul de viaţă dintr-o-îmbrăţisarare?
O-îmbrăţişare simplă, sinceră, curată
Este o poveste, adevarată.
Este naturală, simplu de-oferit
Impozit pe ea nu ... nu e de plătit
Nici nu îngraşă, este fără rată
Şi la orice vârstă, la orice vârstă
E recomandată
Ea nu poluează, nu produce stres
Nu are cuvinte, dar e de-nţeles
O îmbrăţişare, într-un mod firesc
Fără să vorbească, spune ... te iubesc
Pe o-mbrăţişare nu poţi să o cerţi
Ea va spune sincer, te rog ... te rog să mă ierţi
Fiică a iubirii, suflet lăcrimat
O îmbrăţişare e ... e aur curat
Senină şi calmă, doar s-o folosim
Este pentru noi ... este dar divin
Oare câtă ură, câtă-ncrâncenare
Câte lacrimi scurse, câtă supărare
Şi câte războaie nu ar fi oprit
O simplă ... o simplă-mbrăţişare
La timpul potrivit.
O pensulă stă
Într-un colt,
Stă părăsită.
Doar urme
De culoare
Mai sânt pe ea,
Nu a mai fost
De multă vreme folosită
La timpul ei
Cand prin
Vene-i curgea
Destulă culoare
Putut-a să spună
Ce-o râde
Putut-a să spună
Ce-o doare.
Cine ştie câte
Poveşti
A rostit prin
Umbre
Şi linii trasate
Cine ştie unde
Şi câte din ele
Mai sânt
Azi ascultate
Oare-aş putea
Culorile ei
Să le transform
În cuvinte?
În ce fel să le-amestec
Pentru-a forma
Culoarea care
Nu minte
Oare-aș putea
Sa iau
Din ale ei
Fire
Culorile ce au fost,
Ce sânt
Şi ce vor fi iubire?
Am primit o sămânţă
Să o plantăm
În sufletul nostru.
Ni s-a zis să o udăm.
Cu mulţumire.
Cu credinţă.
Cu rugă.
Zilnic.
Din ea o sa crească
Un copac simplu,
Cu fructe simple,
Care vor da
Tot ce are nevoie
Sufletul,
Inima,
Noi.
Vor fi felurite
Vor avea nume
Diferite.
Se vor chema
Adevăr
Speranţă
Mulţumire
Onoare
Încredere
Modestie
Demnitate
Iubire.
Am primit
O sămânţă.
Să o udăm.
Zilnic.
Cu rugă.
Cu mulţumire.
Ce credinţă.
Şi ne-am întrebat
Ce se întâmplă
Dacă nu o facem.
Şi am încercat.
Sămânţa n-a încolţit.
Locul fiind gol
A apărut
O altă sămănţă.
Din ea a crescut
Un copac mare
Cu fructe arătoase
Şi ne-am zis:
"Uite ce bine
Nu mai trebuie
Sa facem nimic
Şi avem roade
Mai frumoase.
Fructele lui s-au chemat
Ură
Invidie
Minciună
Necinste
Hrănindu-ne din ele
Am produs dezbinare
Am adus încrâncenare
Suferinţă,nesiguranţă.
Ele au aparut
Pentru ca nu am udatv
... o sămânţă ...
Pe care am primit-o.
Şi pe care ni s-a zis
Să o udăm.
Cu credinţă.
Cu rugă.
Cu mulţumire.
Zilnic.
Cine a tot zis
Ca toamna e gri
Metalică si rece?
Toamna are galben,
Ruginiu, auriu,
... mult auriu,
Are roşu
Şi portocaliu,
I-a mai rămas
Şi din verde
Toamna mai mângâie
Călduţ,
E coaptă, e matură,
Numai bună de mâncat.
Toamna e toată o aroma
Şi dulce ... dulce ...
Ca mustul
Pe care-l dăruie
Şi are atâtea daruri
Şi abia după ce
Le dă pe toate
Îşi strânge veşmintele
Şi plânge puţin
... puţin mai gri.
Alege să trăieşti iubind
Iubeşte cu ochii
Ochi în ochi privind
Alege să trăieşti oferind
Cu mâinile amândouă
Şi oferă zâmbind
Alege să trăieşti cu răbdare
Sa fii pansament
În locul ce doare
Alege să trăieşti. ...fericind
Şi asta n-o poţi face decât
Zâmbind
Dăruind
Si iubind.
Mă ninge cu buăţi de iarnă
Poarta minţii mele este ferecată
Destin în constelaţia tăcerii
Îmi ţine inima-ngheţată
Rătăcitor în nopţi stelare
Din drum îmi fac un adăpost
Sânt vagabond în spaţiul cosmic
Căutator al timpului ce-a fost
Umblând prin ceaţa planetară
Aş vrea sa văd ce este de văzut
Din haos, nori şi întuneric
Aş vrea să ştiu ce este de ştiut
Şi m-am plimbat prin nebuloase
Văzut-am stele in formare
Şi din materia întunecată
Făcut-am semne de mirare
Călătoresc pe-o coadă de cometă
Imi caut propria poveste
Mai vreau o picatură de lumina
Pe calea timpului ce este
Şi vreau să mai colind prin galaxii
Cuprinse de nemărginire
Să aflu unde e planeta
Făcută numai din iubire
Am s-o colind în lung şi-n lat
Tristeţile le las ruine
Să simt tot infinitul dintr-un punct
Şi toate-oceanele din mine
În praful ei de liniste si calm
Mintea se eliberează
Iar visele devin aievea
Şi inima din nou vibrează
Am să adun din miezul ei fierbinte
Esenţă pură de iubire
Am să o pun pe coada de cometă
S-o răspândim , apoi să dăm de ştire
Că noi putem trăi de-acum
Şi timpul nostru ce va fi
Dacă putem , timpul ce este
Să-l transformam în timpul....a iubi.